News

Vilă și afacere formată din două ateliere de producție încălțăminte și genți din piele de vânzare acum în Popești Leordeni.

Family residence and leather production workshops in Bucharest are on sale together for 700.000 Euro

rezidenta-vila-si-afacere-marochinarie-de-vanzare-in-Bucuresti Rezidenta vila si afacere marochinarie de vanzare in Bucuresti - Popesti Leordeni

Proprietate formată din vilă cu facilități multiple și două ateliere de producție încălțăminte și genți din piele se vinde acum unei familii de antreprenori din București.

Afacere de familie cu o istorie de peste 20 de ani, magazin online și o rețea de distribuție în țară și în străinătate se vinde împreună cu rezidența familială în Popești Leordeni.

Sunt puține afaceri de familie în București, și în țară în general, care s-au înființat în anii ’90 și au reușit să reziste pe piață aproape 30 de ani câți se fac de atunci și până în prezent, astfel că ne-am bucurat când astfel de antreprenori și-au pus încrederea în mâinile noastre pentru a-i reprezenta pe piață cu scopul valorificării patrimoniului de familie.

În acest articol vă prezentăm o vilă P+1E+M cu destinația locuință și două clădiri anexe (P+1E și P) cu destinația ateliere de producție situate în aceeași incintă pe un teren de 1017 mp cu o deschidere de 34 ml pe Strada Sfântul Gheorghe din Popești Leordeni, județul Ilfov, proprietăți care se vând împreună la prețul de 700.000 Euro.

Vilă 2007 cu destinație locuință: 5 dormitoare, 5 bai, living, camera entertainment, sauna, birou, spatii primire si garaj

Vila a fost construită în 2007, are o suprafață construită la sol de 188 mp și o suprafață construită desfășurată de 440 mp fiind compusă din parter 150 mp, etaj 164 mp și mansardă 130 mp însumând 5 dormitoare, 5 băi, cameră entertainment, living, spații primire, birou, cameră tehnică, spații depozitare, garaj, sauna și foișor.

  • Parter: cameră tehnică, birou, baie, cameră depozitare, spațiu primire 38 mp, vestibul, living 37 mp, garaj, hol, casă scării 9 mp.
  • Etaj: 3 dormitoare și 2 băi
  • Mansarda: cameră entertainment cu masă de biliard, saună, spațiu fitness, 2 dormitoare și 2 băi.

În curte este și o construcție de lemn cu foișor și bucătărie de vară dotată cu cuptor pe lemne și spațiu pentru servit masa.

Două ateliere de producție încălțăminte și genți din piele: o afacere de familie cu o istorie de succes de peste 20 de ani

Afacerea a început în anul 1993, imediat după Revoluție, cu o producție mică de încălțăminte, într-un moment când piața nu era atât de aglomerată ca azi de producători și importatori. Condusă de un excelent simț antreprenorial, proprietarii au văzut această oportunitate și au decis să intre în joc, la început producând încălțăminte și genți doar pentru doamnele din București, iar cu timpul ajungând în toate orașele mari din România.

Din anii 2009-2010, fabrica de încălțăminte și genți din piele și-a extins vânzările și peste hotare, prin participarea la toate târgurile internaționale de profil.

Afacerea este compusă din 2 ateliere de producție, un atelier pentru producția de încălțăminte din piele (imobil P+1 cu o suprafață construită la sol de 145 mp și suprafață totală de 290 mp) și un atelier pentru producția de genți și marochinărie (imobil P cu o suprafață construită la sol de 139 mp), utilaje specifice, stoc marfă, magazin online, conturi populare de social media (Facebook, Youtube, Instagram), angajați cu vechime și experiență (un mare atuu în România la această oră pe fondul emigrării masive și al lipsei școlilor de meserii), rețea de distribuție și de furnizori în țară și în străinătate și un nume în piață.

Bineînțeles, noii proprietari vor beneficia de tot suportul și asistența din partea actualilor proprietari care le vor stă alături atât cât va fi necesar pentru o tranziție lină a afacerii.

Vă invităm să analizați planurile proprietății, să ne contactați pentru a vă pune la dispoziție toate informațiile necesare privind această unică și irepetabilă oportunitate și să faceți o ofertă.

 Galerie foto vilă cu etaj, mansardă și garaj în Popești Leordeni

Galerie foto ateliere producție pantofi și genți din piele în Popesti Leordeni

Galerie planuri Releveu vilă și ateliere producție încălțăminte și genți din piele în Popești Leordeni

Download Presentation in English Home-Villa and Leather Production Business for Sale in Bucharest-Popesti Leordeni_2019

 

Contact:
Bianca Codroiu, Consultant BCS Imobiliare
Telefon: +40 724 509 420
E-mail: bianca@bcsimobiliare.ro

Leave a comment

Your email address will not be published.


*


UA-122879874-2